Definiție pentru BON în română:

BON

substantiv neutru

  • 1

    Bilet provizoriu care conferă deţinătorului său dreptul de a primi sau de a beneficia de ceva.

    1. 1.1 Notă de plată pe baza căreia se achită mărfuri sau servicii.

  • 2

    Hârtie de valoare emisă de stat sau de o instituţie financiară recunoscută de stat.

Origine

Din fr. bon.