Definiție pentru BONCĂLUÍT în română:

BONCĂLUÍT

substantiv neutru

  • 1

    Faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi şi de alte erbivore în perioada de rut.

    1. 1.1figurat Sunet prelung emis de unele instrumente de suflat.

Origine

V. boncălui