Definiție pentru CĂLCẤI în română:

CĂLCẤI

substantiv neutru

  • 1

    Partea posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal şi calcaneu; talus; p. ext. parte a ciorapului sau a încălţămintei care acoperă această porţiune a piciorului.

    1. 1.1 Lovitură dată cu călcâiul (1)

  • 2

    Nume dat părţii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte.

  • 3

    Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcţie care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistenţă într-o îmbinare.

  • 4

    Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanţ sau a unei parâme.

  • 5

    Strat format între săpun şi leşiile de glicerină la fabricarea săpunului.

Origine

Lat. calcaneum.