Definiție pentru DÍJMĂ în română:

DÍJMĂ

substantiv feminin

  • 1

    (În Evul Mediu, în Ţările Române) Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcţi; formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către ţăran proprietarului funciar a unei părţi din producţia obţinută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată în parte.

Origine

Din sl. di^ma.