Definiție pentru ÎNFRẤNGE în română:

ÎNFRẤNGE

verb tranzitiv

  • 1

    A învinge, a birui, a bate (în luptă).

    1. 1.1 A-şi stăpâni o anumită stare sufletească.

  • 2

    1. 2.1rar A nesocoti voinţa cuiva, a călca o lege, o dispoziţie etc.

Origine

Lat. infrangere.