Definiție pentru LEGĂTÚRĂ în română:

LEGĂTÚRĂ

substantiv feminin

  • 1

    Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă şi care permite de obicei transmiterea unor mişcări de la unul la celălalt; joncţiune.

    1. 1.1prin specializare Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură.

    2. 1.2 Conectare a mai multor elemente de circuit electric.

    3. 1.3 Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc.

  • 2

    Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.).

  • 3

    Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care uneşte sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva.

  • 4

    Basma.

    1. 4.1învechit Cravată.

    2. 4.2 Faşă, bandaj.

  • 5

    Coperţile şi cotorul în care se fixează filele unei cărţi, ale unui caiet etc..

  • 6

    Grup de obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai uşor; sarcină, boccea; mănunchi.

  • 7

    figurat Relaţie între fenomene, persoane, colectivităţi etc..

  • 8

    figurat Relaţie de rudenie, de dragoste sau de prietenie.

    1. 8.1Mai ales la pl. Relaţie, cunoştinţă printre oamenii de seamă sau influenţi.

  • 9

    figurat Contact stabilit şi menţinut între diferite persoane, instituţii, state etc..

  • 10

    figurat învechit Acord, înţelegere, convenţie.

  • 11

    figurat Concordanţă între părţile unei expuneri, ale unei argumentări.

Origine

Lat. ligatura.