Definiție pentru OBRÓC în română:

OBRÓC

substantiv neutru

  • 1

    (În Evul Mediu, în Ţara Românească şi în Moldova) Danie.

  • 2

    Măsură de capacitate de 44 (obrocul mare) sau de 22 de ocale (obrocul mic), folosită în trecut.

    1. 2.1 Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarţă de tei, care serveşte ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea şi transportul acestora. Conţinutul acestui vas.

  • 3

    Coş de nuiele fără fund cu care se prind peştii.

Origine

Din ucr. uborok.

Utilizare

Var.: oboróc s.n.