Definiție pentru PLAFÓN în română:

PLAFÓN

substantiv neutru

  • 1

    Suprafaţa interioară a planşeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie.

  • 2

    Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operaţiuni financiare, care nu poate fi depăşită.

  • 3

    Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turaţii etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic.

  • 4

    Înălţime la care se găseşte, la un moment dat, suprafaţa inferioară a norilor faţă de sol.

  • 5

    Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă.

Origine

Din fr. plafond.