Definiție pentru PRACTICÁ în română:

PRACTICÁ

verb tranzitiv

  • 1

    A exercita o meserie, o profesie; a se ocupa cu..., a profesa.

  • 2

    rar A pune în aplicare; a folosi, a utiliza, a întrebuinţa.

    • ‘Practică virtutea’
    1. 2.1

      • ‘Se practică un anumit procedeu’

    2. 2.2 A face, a executa. A efectua.

      • ‘A practica o gaură într-un perete’

  • 3

    A respecta cu stricteţe ceremoniile, cerinţele unui cult.

Origine

Din fr. pratiquer (după practică).

Definiție pentru PRÁCTICĂ în română:

PRÁCTICĂ

substantiv feminin

  • 1

    Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutină.

  • 2

    Activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condiţiilor necesare existenţei societăţii, în primul rând spre producerea şi crearea bunurilor materiale şi a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat şi verificat efectiv.

  • 3

    Exercitare a unei profesii, a unei discipline, profesare a unei ştiinţe, a unei arte.

  • 4

    Aplicare şi verificare efectivă a cunoştinţelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare.

    • ‘Practică pedagogică’
    1. 4.1 Stagiu de perfecţionare sau de dobândire a unor cunoştinţe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev.

      • ‘Practică de producţie’

  • 5

    (Mai ales la pl.) Ceremonie specifică unui cult, unei credinţe sau uzanţe.

Origine

Din germ. Praktik, fr. pratique.