Definiție pentru TÍMBRU în română:

TÍMBRU

substantiv neutru

  • 1

    Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituţie special autorizată, care se lipeşte pe acte oficiale sau pe scrisori şi care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) şi care este plătită direct unei administraţii publice.

    1. 1.1 Ştampilă aplicată de oficiile poştale, care indică locul şi data plecării sau a sosirii unei scrisori.

  • 2

    Însuşire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeaşi înălţime şi intensitate provenite de la surse diferite.

    1. 2.1 Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălţimea, intensitatea şi durata lui.

  • 3

    învechit Clopot, clopoţel.

Origine

Din fr. timbre.