Definiție pentru BINECUVÂNTÁ în română:

BINECUVÂNTÁ

verb tranzitivbinecuvântez

  • 1

    (Despre Dumnezeu) A revărsa graţia divină; a blagoslovi.

    1. 1.1 A rosti o anumită formulă rituală, însoţită de un gest, menită a atrage protecţia divină asupra unei persoane sau a unui lucru. A blagoslovi.

    2. 1.2 A dori prosperitate şi fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu)

  • 2

    A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu.

    1. 2.1 A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoştinţă.

Origine

Bine + cuvânta (după sl.blagosloviti).