Definiție pentru CENS în română:

CENS

substantiv neutru

  • 1

    (În Roma antică) Recensământ al cetăţenilor şi al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc..

    1. 1.1 Grupare a unor cetăţeni sau a tuturor locuitorilor unei ţări după diverse criterii.

  • 2

    (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului.

  • 3

    (În unele ţări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător.

Origine

Din lat. census, fr. cens.