Definiție pentru FIER în română:

FIER

substantiv neutru

  • 1

    Element chimic, metal greu, de culoare cenuşie, maleabil, ductil, cu proprietăţi feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se foloseşte pe scară largă în industrie; (impr.) oţel (moale).

  • 2

    Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părţi ale lor făcute din oţel ori din fontă.

    1. 2.1 (adesea determinat prin „de călcat”) aparat electric folosit la călcatul rufelor sau al hainelor.

    2. 2.2 (adesea determinat prin „de frizat”) instrument de forma unui cleşte care serveşte la ondulatul părului.

    3. 2.3 (adesea determinat prin „de plug”) fiecare dintre cuţitele plugului.

    4. 2.4 Cleşte cu care se scot cărbunii din foc.

    5. 2.5 (adesea determinat prin „roşu”) unealtă, vergea sau bucată de fier înroşită în foc, pentru arderea unor răni sau însemnarea vitelor cu marca proprietarului.

    6. 2.6 Lamă sau ascuţiş de armă tăioasă. P. ext. sabie.

    7. 2.7 Bucată de oţel (în formă de drug)

  • 3

    La pl Lanţuri, cătuşe cu care sunt legaţi prizonierii, deţinuţii.

    1. 3.1 Piedică de cai făcută dintr-un lanţ.

Origine

Lat. ferrum.

Utilizare

Var.: fer s.n.