Definiție pentru LÚME în română:

LÚME

substantiv feminin

  • 1

    Tot ce există ca realitate şi ca reflectare a ei; univers, cosmos.

  • 2

    Ansamblu de corpuri cereşti format din Pământ şi aştrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar.

    1. 2.1 Vast domeniu al realităţii care se distinge de altele printr-una sau mai multe însuşiri fundamentale.

      • ‘Lumea organică’
      • ‘Lumea anorganică’

  • 3

    Globul pământesc (cu întreaga lui viaţă animală şi vegetală), pământul locuit de om.

  • 4

    învechit şi reg Lumină.

  • 5

    Populaţia globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea.

    1. 5.1 Majoritatea oamenilor.

  • 6

    Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viaţă etc. şi care prezintă trăsături specifice.

    • ‘Lumea artiştilor’

  • 7

    Oameni, mulţime, public; societate, mediu social.

  • 8

    Mediu în care se desfăşoară existenţa umană; viaţă, existenţă.

    1. 8.1 Viaţă laică. Viaţă veselă, liberă.

Origine

Lat. lumen.