Definiție pentru PARC în română:

PARC

substantiv neutru

  • 1

    Suprafaţă întinsă de teren, de utilitate publică, cu plantaţii, alei şi diferite construcţii, amenajată pentru agrement.

    1. 1.1 Teren împrejmuit, unde vânatul este crescut şi îngrijit pentru vânătoare.

    2. 1.2 Parc (1) situat în jurul unei clădiri şi depinzând de aceasta.

    3. 1.3 Teren parcelat cu locuinţa şi cu numeroase spaţii verzi.

  • 2

    Loc de staţionare şi de garare mai îndelungată a vehiculelor sau de depozitare a materialelor; p. ext. vehiculele şi materialele aflate în acest loc..

    1. 2.1 Totalitatea vehiculelor unei întreprinderi, ale unei instituţii etc.

    2. 2.2 Totalitatea instalaţiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde.

Origine

Din fr. parc.