Definiție pentru PÍNTEN în română:

PÍNTEN

substantiv masculin

  • 1

    Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiţă dinţată, cu un vârf etc., pe care călăreţii îl prind la călcâiul cizmelor şi care le serveşte pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect.

  • 2

    unestablished (La unele păsări, mai ales la cocoşi) Formaţiune cornoasă situată în partea de dinapoi şi de jos a piciorului, deasupra labei.

    1. 2.1 Protuberanţă situată în partea de dinapoi şi de jos a piciorului calului sau al boului, deasupra gleznei.

  • 3

    unestablished Numele unor părţi de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminenţe, protuberanţe, excrescenţe etc..

  • 4

    Proeminenţă a unei piese care serveşte la limitarea cursei altei piese în mişcare sau ca punct de articulaţie.

    1. 4.1 Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă.

  • 5

    Construcţie sau element de construcţie care seamănă cu un pinten (1) şi care susţine sau întăreşte o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc..

  • 6

    Porţiune de teren care depăşeşte nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar.

Origine

Din sl. * pentĭnŭ.