Definiție pentru PUSTÍU în română:

PUSTÍU

substantiv neutruPlural pustiuri

  • 1

    Regiune sălbatică, lipsită de vegetaţie şi de populaţie; spec. întindere vastă şi plană de teren lipsită de vegetaţie şi nepopulată, acoperită cu nisip; deşert.

  • 2

    figurat Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere.

Origine

Din bg.pustinja.

Utilizare

Var.: (pop.) pustíe s.f.

adjectivFeminine -ÍE, Plural pustii

  • 1

    (Despre locuri, ţinuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetaţie şi fără populaţie.

    1. 1.1 Aflat în paragină, în ruină. Părăsit.

    2. 1.2 (Substantivat; înv. şi pop., în imprecaţii) Blestemat, afurisit.

  • 2

    În care nu se află nimeni (şi nimic).

    • ‘Cameră pustie’

  • 3

    figurat Singur, părăsit, copleşit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit.