Definiție pentru TIMP în română:

TIMP

substantiv neutruPlural timpuri, Plural timpi

  • 1

    Mediu omogen şi nedefinit, analog spaţiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor.

Origine

Lat. tempus, -oris.

masculine or neuter nounPlural timpuri, Plural timpi

  • 1

    Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfăşurării unei acţiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz.

    1. 1.1învechit Anotimp.

  • 2

    Perioadă determinată istoric; epocă.

    1. 2.1La pl. Împrejurări.

substantiv neutruPlural timpuri, Plural timpi

  • 1

    Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici.

masculine or neuter nounPlural timpuri, Plural timpi

  • 1

    Fiecare dintre fazele sau momentele unei mişcări, ale unei operaţii, ale unui fenomen, ale unei acţiuni etc..

    1. 1.1 Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei maşini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia.

      • ‘Motor în patru timpi’

    2. 1.2Muzică
      Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură. Bătaie.

substantiv neutruPlural timpuri, Plural timpi

  • 1

    Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referinţă şi momentul în care se petrece acţiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri.

    1. 1.1 Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V)