Definiție pentru ZĂCĂTÓR în română:

ZĂCĂTÓR

adjectiv

  • 1

    învechit Care zace, care stă culcat, întins (la pământ).

substantiv

  • 1

    Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul şi care se umple mereu din alte butoaie; cadă.

    1. 1.1 Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună şi se strivesc strugurii pentru a fi lăsaţi să fermenteze.

  • 2

    Vas mare de lemn căptuşit cu tablă subţire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit.

    1. 2.1 Vas în care se depozitează provizoriu peştele la cherhana.

  • 3

    Piatra de jos a morii care stă pe loc şi deasupra căreia se roteşte alergătoarea.

  • 4

    Loc unde stau vitele ziua la odihnă; stanişte, zăcătură (1).

Origine

Zăcea + suf. -ător.